Feblețea mea este motanul.Cu doi ani în urmă mi-a dispărut pisicul care venise singur la noi,era un pui de cateva luni și se dăduse pe lîngă noi,mai ales ca urma să ne mutăm la casă nouă.Noi,ne-am obișnuit repede cu el,și fiindcă mamei îi plac pisicile am hotărit sa rămînă în grija noastră,mai ales ca el ne alesese pe noi într-un fel.Un pisic dragalas,negru, cu ici-colo pete albe,ochisori verzi si cu pofta de mancare.Imi aduc aminte si acum cum pusese mama la dezghetat niste peste pe masuta de afara si motanul pofticios a furat din el si s-a bagat sub masina sa pape,in acel moment erau niste muncitori pe afara si au inceput sa zbiere:ehhh,da-i o sapa in cap sa mai vada el cum sa fure altadata!La care mama a reactionat linistit:huo ce aveti? Oare p/u o bucata de peste sa omor eu motanul?! Las'ca ma duc sa cumpar altul! Mă obișnuisem atat de mult cu el si iesirile sale nocturne,cind pe geam,cind pe usa,incit din atata dragoste ce ii purtam,acceptam, si uneori ca sa nu ma supun singura "torturii" il lasam afara adesea.Din pacate,nu implinise nici macar un an de cand statea la noi,ca nu a mai revenit acasa.L-am cautat de nebuna pe campuri (caci stau la marginea satului),l-am strigat,l-am chemat,am si fost pe la vecini sa intreb..pina si gratar am facut intr-o duminica:poate,poate, o veni dupa miros,dar toate acestea nu au dat nici un rezultat.Imi este greu sa redau ce simteam atunci,ca si o pierdere enorma,caci ma obisnuisem enorm de mult cu el.Pierdusem un prieten,si nu se stie in ce circumstante dealtfel.Am inceput sa am o banuiala:vecinii mei, sigur nu mi-ar fi spus ca l-au omorit,fie si din greseala,nu mai stiam cine este sincer si cine nu.Asta m-a convins ca nu poti sa ai incredere in oameni,ca sunt mai rai ca pietrele care cad intamplator in cap.Poate ca o sa ma judece cineva aspru,dar,dupa citeva saptamini am gasit un anunt in internet,unde cineva facea cadou doi pui de pisica:frate si sora,si culmea,la fel- alb cu negru.Eram atat de fericita cand am luat puii,incat tot drumul am ras ca o cretina pina acasa,atat de fericita eram!In prezent doar motanul a ales sa ramina cu mine,caci pisica a preferat sa plece in cautare de aventuri.E un motan frumos,e ca si desenat pe o foaie alba,incat uneori imi zic ca e viu doar cand miauna si incepe sa ne zgaraie cautand joaca) Probabil mi-a simtit starea si nu ii plac defel musafirii care vin uneori,detesta strainii fugind de ei.Nu-l ademenesti cu "pis-pis", si are nevoie de foarte mult timp ca sa-ti sara in brate,darmite sa-l lasi sa pui mina pe el,exceptind desigur unele persoane, si chestia asta nici eu nu pot sa mi-o explic.I-am oferit toata dragostea mea si i-o ofer si in continuare,incat cine il vede zice:un motan atat de linistit si de blind,se vede ca a fost crescut cu multa iubire si mincare de calitate) Aveti grija de prietenii vostri necuvintatori si nu uitati ca ei,in comparatie cu unii oameni,stiu sa ofere dragoste in loc si niciodata nu or sa va judece!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu